Better Magazine
Trapped seriale scandinave de văzut pe Netflix
Better Movies

Top 7 seriale scandinave de văzut pe Netflix

De când Stieg Larsson a scris Fata cu dragon tatuat, roman ecranizat în 2011 în filmul omonim (în care au strălucit Daniel Craig și Rooney Mara), lumea a început să capete gustul pentru literatura scandinavă și, implicit pentru filmele și serialele produse în țările nordice. Genul dark, cu povești complicate, cu investigații complexe, pe fundaluri personale întortocheate și confuze, eventual în decoruri reci, minimaliste și în care bate viscolul.

Pe Netflix ai acum la dispoziție o mulțime de seriale scandinave excelente, iar odată ce te atașezi de unul, e foarte posibil să-ți dorești să vezi din ce în ce mai multe. Și chiar dacă latura lor depresivă nu-ți aduce foarte multă culoare existențială, inteligența scenariilor și jocul actorilor te vor cuceri cu siguranță. De aceea, iată doar 7 seriale scandinave de văzut pe Netflix, cu mențiunea că, la o adică, opțiunile sunt mai numeroase:

Quicksand / Notă IMDB – 7,5

Suedia

Într-un liceu de șmecheri dintr-o suburbie a Stockholmului are loc un carnagiu, în urma căruia, o fată de 18 ani rămâne în viață, părând a fi unica supraviețuitoare. Poliția deschide imediat o anchetă, iar Maja este trimisă în judecată pentru crimă. Doar că, pe măsură ce ies la iveală amănunte despre relația ei cu înstăritul Sebastian și despre familia disfuncțională în care e nevoită să trăiască, începe să se pună întrebarea dacă fata este criminalul sau mai degrabă victima? Serialul e o adaptare după romanul cu același nume, al scriitorului Malin Persson Giolito.

Trapped / Notă IMDB – 8,1

Islanda

Dacă vrei un serial noir, în timpul căruia îți vine să-ți tai venele pe lung, dar ți le lași întregi fiindcă vrei să vezi deznodământul, atunci încearcă islandezul Trapped. Cel puțin, primul sezon, a cărui acțiune se desfășoară într-un îndepărtat orășel islandez, în care ninge nonstop și în care se petrec o serie de evenimente dubioase, investigate de poliția locală, în frunte cu un foarte preocupat „șerif”, care are și unele probleme familiale. Greu poți reface o atmosferă mai sumbră ca în Trapped, dar la final în mod cert vei spune „mai vreau!”.

See also
Bad Things Happen Everywhere

Occupied / Notă IMDB – 7,7

Norvegia

Un intrigant thriller politic despre care se spune că este cea mai scumpă producție norvegiană din toate timpurile. Bazat pe ideea scriitorului Jo Nesbo, scenariul se desfășoară în viitorul apropiat, când Norvegia e ocupată de Rusia, încercând cu disperare să-și recapete producțiile de petrol și gaze din Marea Nordului, stopate de guvernul ecologist aflat la putere.

The Valhalla Murders / Notă IMDB – 7,1

Islanda

Un serial islandez apărut în primăvara lui 2020, care nu face excepție de la obsesia nordicilor pentru crime în fascinantele și depresivele lor decoruri hibernale. Nu este bazat pe o poveste adevărată, dar e inspirat dintr-un caz real: un detectiv cu un trecut dureros se deplasează din Oslo pentru a asista la investigația din jurul primului caz de ucigaș în serie din istoria Islandei. Împreună cu o polițistă locală, el participă la o cursă contra-cronometru pentru a-l găsi pe ticălos până nu e prea târziu. Deși victimele par a nu avea legătură între ele, urmele comune duc către un oraș abandonat, numit Valhalla, unde în urmă cu 35 de ani au avut loc niște evenimente terifiante.

Bordertown / Notă IMDB – 7,6

Finlanda

Peste o cincime din populația Finlandei a văzut Bordertown imediat după ce acesta a avut premiera în această țară scandinavă. Nimic surprinzător: fimările sunt superbe, iar detectivul Kari Sorjonen (interpretat magistral de actorul Ville Virtanen) pare desprins din poveștile cu Sherlock Holmes.

Sorjonen lucrează pentru Biroul Național de Investigații din Finlanda, iar soția lui a supraviețuit unei forme de cancer. În speranța unei vieți mai liniștite, familia se mută undeva lângă granița cu Rusia. Doar că lucrurile nu se desfășoară conform planului, fiindcă detectivul descoperă tot felul de fărădelegi, de la trafic de persoane la cel de droguri, toate legate între ele și… inclusiv de familia lui.

See also
American Hustle: Deception at its Finest

Case / Notă IMDB – 7,1

Islanda

Unul dintre cele mai dark seriale din această listă (și cum ar putea fi altfel, din moment ce e islandez?). Logi e un fost avocat alcoolic iar Gabriela e o polițistă incoruptibilă. Amândoi fac echipă pentru a afla ce a dus la sinuciderea unei ambițioase balerine adolescente, aflată la-nceput de carieră. O construcție lentă și intensă, care te duce pe marginea depresiei, pe măsură ce se maturizează, serialul exacerbându-și tensiunea și… căutările, înspre zone surprinzătoare.

Deadwind / Notă IMDB – 7,2

Finlanda

Deadwind e un serial polițist finlandez, a cărui acțiune se desfășoară în jurul Sofiei Karppi, o tânără polițistă de investigații care rămâne văduvă cu doi copii. Pe măsură ce se luptă cu propria viață, ea investighează și asasinarea unui consultant pe probleme sociale din Helsinki.

Serialul are atmosfera întunecată și sumbră pe care nu e de mirare s-o întâlnim în orice producție scandinavă de acest gen. Crima investigată de Sofia pare inițial întâmplătoare, dar ea descoperă rapid că sunt implicate nume mult mai mari în toată povestea, al cărui puzzle se completează într-un mod fascinant, pe măsură ce se desfășoară episoadele din ce în ce mai captivante.

Citește și: The Midnight Sky sau meteoritul inofensiv al apocalipsei

You may also like

Suburbicon, the new movie from director George Clooney

Better Man

The Midnight Sky sau meteoritul inofensiv al apocalipsei

Eddie Tone

11 gorgeous movies to watch this fall

Better Man

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

This message appears for Admin Users only:
Please fill the Instagram Access Token. You can get Instagram Access Token by go to this page